GRANDPARENTS`GARDEN


Born in Timisoara, a wonderful town, to parents who had fled from Akerman-Southern Bessarabia now Ukraine, I had always dreamt of my grandparents' gardens. Gardens abounding in secrets and in flowers, mysteries and birches, apple trees and good fairies.

Alas, these places were left behind the frontier, decayed, under new and unknown rulers. Most of the inhabitants had been dispersed across the continents, deported, disappeared ... some in Siberia, others in Paris, Brazil, Monterey and a handful in Romania. World history is after all irrational, unjust, questionable.

Chance would have it that Timisoara is called the "town of parks and flowers", and I also had a grandmother with me, albeit without a garden. In such surroundings, with such a benevolent, humorous, sympathetic person at my side, I grew up happily.

The literary encounters, in fragrant green childhoods spent in so many stories, forever hark-ened to the nostalgia of my unknown gardens. So I promised myself that one day I would give myself those grandparents' gardens as a present.

Then came Zoe's birth, the emigration to Germany, to Heidelberg, another wonderful city; but my garden was not to be found there, either. But then the Berlin Wall came down and the time had come.

I bought myself a house in a Banat mountain village, where I finally had the grandparents' garden of my dreams. I had been there as a child, I was there with Zoe when she was small, blonde, delicate, so butterfly light and colourful. My little fairy. There, time passes more slowly, the stars down on your shoulders, nature awakes a month later to suddenly paint the meadows with its powerful, upright, yellow dandelions. The woods become a harmony in lush green, as if a skilled artist was painting a favourite pattern free-hand over the hills and mountains.

It is so, so wonderful in my grandparents' garden.

Most of the time I spend in Heidelberg and Frankfurt, there where my family and work are. And it will remain that way for the next few years ...

But when I sense a deep, great yearning for my garden, I paint the grasses, the herbs, the flowers and feel myself in the middle of my meadow, there far away in the mountains.

Elisabeth Ochsenfeld
July 2008



GROSSELTERNGARTEN


Geboren in Timisoara, eine wunderbare Stadt, von, aus Akerman, Südbessarabien jetzt Ukraine geflüchteten Eltern, träumte ich immer schon von den Großelterngärten. Gärten voller Geheimnisse und Blumen, Mysterien und Birken, Apfelbäumen und guten Feen.

Doch diese Orte sind hinter einer Grenze, verwesen, unter neuen, unbekannten Herrschaften geblieben. Die meisten früheren Bewohner waren über die Kontinente zerstreut, deportiert, verschollen.....manche in Sibirien, andere in Paris, Brasil, Monterey Ca und wenige in Rumänien. Die Weltgeschichte ist doch irrational, ungerecht, fraglich.

Der Zufall wollte, daß Timisoara „Stadt der Parks und Blumen“ genannt wurde und eine Großmutter hatte ich auch bei mir, eine ohne Garten. In so einer Umgebung, mit so einem gütigen, humorvollen, nahestehenden Menschen an meiner Seite durfte ich glücklich sein. Die literarischen Begegnungen, in duftenden, grünen, mit vielen Geschichten verbrachten Kindheiten, hatten mich immer wieder in die Nostalgie meiner unbekannten Gärten zurückgerufen. So versprach ich mir selber den Großelterngarten mir zu schenken.

Es kam Zoe`s Geburt, später die Auswanderung nach Deutschland, nach Heidelberg, wieder eine wunderbare Stadt, aber mein Garten war noch nicht da. Nach der Wende wurde es so weit.

Ich kaufte mir ein Haus in einem gebirgigen Banaterdorf, wo ich endlich meinen erträumten Großelterngarten hatte. Dort bin ich als Kind gewesen, dort war ich mit Zoe als sie klein, blond, zierlich, so schmetterlingleicht und bunt war. Meine kleine Fee. Dort ist die Zeit langsamer, die Sterne liegen dir auf den Schultern, die Natur wacht einen Monat später auf, um dann plötzlich mit ihrem kräftigen, geradestehenden, gelben Löwenzahn die Wiesen zu bemalen. Die Wälder schmücken sich mit saftigen Grünharmonien, so als ob eine gekonnte Hand ein gewünschtes Muster über die Hügel und Berge freipinseln würde.

Es ist so wunderschön dort in meinem Großelterngarten.

Die meiste Zeit des Jahres verbringe ich in Heidelberg und Frankfurt, dort wo meine Familie und Arbeit sich befinden. Und ein paar Jahre wird es noch so bleiben.........

Wenn ich aber eine tiefe, große Sehnsucht nach meinem Garten spüre, male ich Gräser, Kräuter, Blumen, Vögel und denke mich inmitten meiner Wiese, dort weit ab in den Bergen.

Elisabeth Ochsenfeld
Juli 2008



GRADINA BUNICILOR


Nascuta în Timisoara, un oras minunat, din parinti refugiati din Cetatea Alba, Basarabia de Sud acum Ucraina, am trait mereu în vise cu imagini din gradinile bunicilor mei. Gradini pline de taine si flori, mistere si mesteceni, meri si sânziene.

Aceste locuri au ramas însa de partea cealalta a unei granite mutate, în mâna unor proprietari noi, necunoscuti noua. Cei mai multi dintre vechii locuitori s-au împrastiat în lume deportati, pierduti, ajunsi unii în Siberia, altii în Paris, Brasil, Monterey Ca si câtiva în România. Istoria este irationala, nedreapta si lasa mereu în urma semne mari de întrebare.

Întâmplarea a facut ca Timisoara, în care ma aflam, sa fie numita „Orasul Florilor si-al Parcurilor“, si aveam chiar o bunica alaturi, ce-i drep fara gradina. În preajma unui om atât de apropiat, daruit cu atâta bunatate si umor, în asa o asezare ca locul de pe malul Begai, nu puteam fi decât fericita. Întâlnirile din lumea cartilor, în copilarii înmiresmate si verzi, petrecute în lumea povestilor, m-au chemat mereu în nostalgia gradinilor mele necunoscute. Astfel ca m-am hotarât în cele din urma sa imi daruiesc singura gradina bunicilor.

A venit pe lume Zoe, a urmat emigrarea în Germania, la Heidelberg, din nou un oras minunat, însa gradina mea înca nu exista. De-abia dupa anul 1990 urma sa-i vina vremea.

Mi-am cumparat o casa într-un sat german din Banatul muntos unde mi-am gasit în sfîrsit gradina bunicilor. Acolo am fost în copilaria mea, acolo am fost cu Zoe când era mititica, blonda, firava, usoara si colorata ca un fluture. Micuta mea zâna. Acolo timpul trece mai încet, stelele ti se asaza pe umeri, natura se trezeste la viata o luna mai târziu, ca apoi sa coloreze vaile cu papadii puternice, galbene si demne. Padurile se împodobesc în armonii verzi, satioase, de parca o mâna maiastra ar trece cu pensula peste dealuri si munti.

Este minunat acolo în gradina bunicilor mei.

Cea mai mare parte a anului o petrec în Heidelberg si Frankfurt, acolo unde îmi este Familia, Academia, un Atelier, Galeriile. Si câtiva ani o sa ramâna astfel...

Când însa ma cuprinde un dor mare si adânc, iar gândul mi se îndreapta spre gradina mea, pictez ierburi si flori, tot felul de plante si pasari, visându-ma în mijlocul poienitei mele, acolo departe în munti.

Elisabeth Ochsenfeld
Iunie 2008 - Heidelberg